Potrivit IPJ Galați, polițiștii au reținut joi pentru 24 de ore un bărbat de 81 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Conform polițiștilor, cu o zi înainte, pe fondul unor discuții în contradictoriu purtate în scara unui bloc din Galați, între o femeie de 27 de ani, care era împreună cu fiul său de opt luni, aflat într-un cărucior, și bărbatul de 81 de ani, președintele asociației de proprietari și locatar al blocului respectiv, acesta din urmă ar fi devenit agresiv și ar fi împins-o pe femeie, în timp ce aceasta încerca să coboare treptele din fața blocului, cu căruciorul.
Ca urmare a loviturii, femeia s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut cu căruciorul, iar, în cădere, bebelușul s-ar fi rănit.
În cursul zilei de vineri, bărbatul va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea luării unei măsuri preventive.
(sursa: Mediafax)