x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reţinut pentru tentativă de omor, după ce a agresat un bărbat într-o benzinărie din Gorj

Bărbat reţinut pentru tentativă de omor, după ce a agresat un bărbat într-o benzinărie din Gorj

18 Noi 2019   •   12:17
Bărbat reţinut pentru tentativă de omor, după ce a agresat un bărbat într-o benzinărie din Gorj

Un tânăr de 31 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat pentru tentativă de omor după ce a agresat un alt bărbat într-o benzinărie din Stoina, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

"Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 31 de ani, din comuna Stoina, bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta, în urma unor discuţii contradictorii, generate de consumul de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui alt bărbat de 31 de ani, din comuna Stoina, în timp se aflau în zona unei staţii de alimentare cu carburant din localitate, provocându-i acestuia leziuni care au necesitat transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat postat, luni, pe site-ul IPJ Gorj.

Conform aceleiaşi surse, ulterior s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

AGERPRES

×