x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi bărbaţi şi o fetiţă de 10 ani, surprinşi de furtună pe râul Nera, salvaţi de pompieri

Doi bărbaţi şi o fetiţă de 10 ani, surprinşi de furtună pe râul Nera, salvaţi de pompieri

de Redacția Jurnalul    |    21 Iul 2024   •   20:40
Doi bărbaţi şi o fetiţă de 10 ani, surprinşi de furtună pe râul Nera, salvaţi de pompieri
Sursa foto: facebook

Doi bărbaţi şi o fetiţă de 10 ani, care au fost surprinşi de o furtună în timp ce făceau rafting pe râul Nera, au fost salvaţi de pompierii militari din Oraviţa, după ce au rămas blocaţi în albia cursului de apă şi nu au putut să iasă la mal, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 22,30, în dreptul localităţii Sasca Română, cele trei persoane, doi bărbaţi de 28 de ani şi fetiţa de 10 ani, solicitând ajutor autorităţilor prin numărul de urgenţă 112.

Pompierii militari au reuşit să ajungă la timp în zonă şi i-au salvat pe cei trei turişti după aproximativ 20 de minute de căutări, locul în care ajunseseră aceştia fiind unul fără semnal de telefonie mobilă.

"Aceştia plecaseră din timpul zilei cu barca de rafting pe râul Nera şi au fost prinşi de furtună. La lăsarea întunericului, obosiţi şi înfriguraţi, plutind în mijlocul apei, au solicitat ajutorul pompierilor. Ajunşi la faţa locului, colegii noştri au evaluat rapid situaţia. Comandantul echipajului, plt. adj. Creniceanu Alin, a coordonat operaţiunea cu precizie. Fiind pasionat de ieşirile în natură, acesta cunoştea foarte bine zona 'La tunele'. După aproximativ 20 de minute de căutări prin întuneric, spaţiul fiind unul fără semnal, cele trei persoane au fost salvate şi aduse în siguranţă la mal", se arată într-un comunicat şi o postare pe pagina de Facebook a ISU Caraş-Severin.

Cei trei turişti au fost aduşi, în siguranţă, la mal, fără să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Ei au fost preluaţi de către un echipaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi transportaţi la locul unde erau cazaţi.

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: barbati fetiță furtuna pompieri