x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Biciclist accidentat mortal pe o stradă din Galați

Biciclist accidentat mortal pe o stradă din Galați

de Redacția Jurnalul    |    07 Iul 2023   •   22:45
Biciclist accidentat mortal pe o stradă din Galați

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, care mergea cu bicicleta prin Galați, a fost accidentat mortal, vineri, de o mașină care venea din sensul opus de mers, după ce biciclistul a încercat să schimbe direcția de deplasare.

Poliția Galați a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul George Coșbuc, la intersecția cu strada Stelei, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier în urma căruia un bărbat a decedat.

„Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 67 ani, din municipiul Galați, care se deplasa pe o bicicletă pe bulevardul George Coșbuc, dinspre strada Henri Coandă spre strada Basarabiei, s-ar fi încadrat pe banda 2 de mers, în apropiere de strada Stelei, cu intenția de a-și continua deplasarea pe aceasta. Când a schimbat direcția, ar fi fost acroșat și accidentat de un autoturism care se deplasa din sensul opus de mers, pe banda 2 și care era condus de un bărbat, cu vârsta de 51 de ani, din municipiul Galați”, transmite Poliția Galați.

În urma accidentului, biciclistul a fost grav rănit, și, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit la fața locului, fiind constatat decesul.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști pentru a fi stabilite împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: biciclist mort accident