Mai mulţi turişti au fost răniţi, duminică seara, după ce un camping din localitatea Bulz a fost distrus de o furtună, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
''Din cauza manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, mai mulţi turişti aflaţi într-un camping au fost răniţi de căderile de grindină. Având în vedere informaţiile comunicate de apelanţii 112 despre posibilitatea unui număr mare de răniţi, la locul intervenţiei au fost dislocate trei ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean'', au informat reprezentanţii IGSU.
Conform acestora, misiunea este in dinamica. www.agerpres.ro