x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Botoșani. Scandal în timpul unei intervenții a Poliției. Mai mulți tineri s-au opus polițiștilor

Botoșani. Scandal în timpul unei intervenții a Poliției. Mai mulți tineri s-au opus polițiștilor

21 Aug 2021   •   11:30
Botoșani. Scandal în timpul unei intervenții a Poliției. Mai mulți tineri s-au opus polițiștilor

Mai mulți tineri au făcut scandal, iar unul dintre ei a lovit un polițist în timpul unei acțiuni a forțelor de ordine din Botoșani. Scandalagii au fost amendați, iar agresorul a fost imobilizat.

Potrivit IPJ, vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în fața unui bar din oraș are loc un scandal între mai multe persoane.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a imobilizat un tânăr de 31 de ani, care ar fi adresat amenințări unei fete de 20 de ani și care era recalcitrant și nu colabora cu forțele de ordine.

În timpul intervenției polițiștilor, mai mulți tineri care se aflau în zonă au încercat să-i împiedice. Aceștia au primit amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.

De asemenea, în timpul procedurii de imobilizare, tânărul de 31 de ani, ar fi lovit un polițist în zona feței. Agresorul nu a suferit leziuni fizice în urma intervenției polițiștilor, au precizat reprezentanții IPJ. Tânărul a fost internat la secția de psihiatrie.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângâ Judecătoria Botoșani cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

(sursa: Mediafax)

×