x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Braconieri piscicoli, depistați cu ajutorul dronelor

Braconieri piscicoli, depistați cu ajutorul dronelor

de Redacția Jurnalul    |    13 Oct 2023   •   15:30
Braconieri piscicoli, depistați cu ajutorul dronelor

Polițiștii de frontieră constănțeni au confiscat de la patru persoane 163 kg de pește, nouă exemplare de sturion, două ambarcațiuni, un autoturism și 645 metri de plasă mono-filament. Braconierii au fost depistați cu ajutorul dronelor.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constatat în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competență mai multe infracțiuni la regimul braconajului piscicol și au ridicat în vederea continuării cercetărilor 163 kg de pește, nouă exemplare de sturion, două ambarcațiuni, un autoturism și 645 metri de plasă mono-filament. În ziua de 07.10.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o misiune în scopul asigurării protecției și conservării fondului piscicol, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal în zona complexului lagunar Razel-Sinoe. Cu această ocazie, folosind tehnica de supraveghere aeriană din dotare, polițiștii de frontiera au constatat faptul că patru persoane săvârșeau activități de braconaj piscicol în zonă”, anunță Poliția de Frontieră.

Astfel, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor 645 metri plase mono-filament, un motor de barcă în valoare de 2500 lei, o ambarcațiune în valoare de 500 de lei, unelte de pescuit în valoare de 700 lei, un autoturism în valoare de 12000 lei și 116 kg de pește, diferite specii, cantitatea de pește fiind predată unei societăți comerciale de profil.

„În ziua de 08.10.2023 polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, împreună cu lucrători din cadrul ARBDD, au desfășurat o misiune în scopul asigurării protecției și conservării fondului piscicol, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal în zona brațului Sf. Gheorghe. Cu această ocazie au descoperit într-o ambarcațiune în care se aflau două persoane cantitatea de 47 kg pește, diferite specii, dintre care nouă exemplare de sturion congelate. Ambarcațiunea cu motor în valoare de 10.000 lei a fost introdusă în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă, iar cantitatea de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil.

Sub supravegherea unităților de parchet competente, polițiștii de frontieră desfășoară activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconjului piscicol.

(sursa: Mediafax)

 

×