x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Brăila: Zece persoane, între care șapte copii, exploatați sexual în țară și în străinătate

Brăila: Zece persoane, între care șapte copii, exploatați sexual în țară și în străinătate

07 Oct 2022   •   11:00
Brăila: Zece persoane, între care șapte copii, exploatați sexual în țară și în străinătate

Timp de doi ani, zece persoane, între care șapte copii, ar fi fost exploatate sexual în țară și în străinătate, de un grup infracțional din Brăila, care a fost destructurat de polițiști și procurorii DIICOT.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii din cadrul DIICOT Brăila, au făcut 11 percheziții în municipiul Brăila și au pus în executare 37 de mandate de aducere.

Din cercetări, din ianuarie 2020 și până în prezent, mai multe persoane ar fi exploatat sexual, în țară și în străinătate, 10 persoane, dintre care șapte copii.

„În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din Brăila și reținerea, pentru 24 de ore, a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toți din Brăila, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor”, arată polițiștii.

Tribunalul Brăila a dispus, față de trei bărbați, arestarea preventivă pentru 30 zile, iar față de celălalt bărbat, măsura arestului la domiciliu.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: exploatare sexuala copii