x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bucureștean cu droguri ascunse în trusa medicală din portbagaj, prins în trafic

Bucureștean cu droguri ascunse în trusa medicală din portbagaj, prins în trafic

de Redacția Jurnalul    |    23 Aug 2023   •   10:56
Bucureștean cu droguri ascunse în trusa medicală din portbagaj, prins în trafic
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Un bărbat de 39 de ani, din București, a fost depistat în trafic, pe DN 7, în localitatea Drăganu, județul Argeș, având în trusa medicală din portbagaj cantități însemnate de droguri. Individul a fost reținut.

Polițiștii Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT Pitești, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri și au reținut un bărbat, de 39 de ani, din București.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au depistat, în trafic, marți, pe DN 7, în localitatea Drăganu, un autoturism, condus de bărbatul de 39 de ani, din București.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite droguri de risc și de mare risc, respectiv cantități de cannabis, ecstasy și metonitazene (opioid), ascunse în trusa medicală aflată în portbagaj, precum și instrumente pentru cântărire și porționare (cântar, grinder).

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul figura sub măsura controlului judiciar, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.

Întrucât bărbatul prezenta un comportament specific consumului de substanțe psihoactive, a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Pitești, iar bărbatul a fost dus la sediul DIICOT, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunerea de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: droguri prins in trafic