x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzău: Minor dispărut, găsit de jandarmii montani după aproape 10 ore de căutări

Buzău: Minor dispărut, găsit de jandarmii montani după aproape 10 ore de căutări

05 Iul 2017   •   12:55
Buzău: Minor dispărut, găsit de jandarmii montani după aproape 10 ore de căutări

Un minor în vârstă de 14 ani din satul Bâsca Roziliei, a cărui dispariţie de la o stână de pe raza oraşului Nehoiu a fost semnalată în noaptea de marţi spre miercuri, a fost găsit de jandarmii montani după aproape zece ore de căutări. 

Acesta a petrecut noaptea în pădure, într-un adăpost improvizat. 

"La ora 00,10, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a fost semnalată dispariţia de la o stână aflată în punctul Ştevia, situată pe raza oraşului Nehoiu, a minorului N.M.A., în vârstă de 14 ani, de către mama acestuia, efectivele din zonă ale Inspectoratelor de Jandarmi şi de Poliţie pornind de urgenţă în căutarea minorului", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Georgiana Nazîru. 

Potrivit sursei citate, miercuri, în jurul orei 09,20, şi ca urmare a faptului că mama acestuia a fost contactată de un cetăţean, minorul a fost găsit de o patrulă de jandarmi montani pe drumul comunal, în apropierea localităţii Bâsca Roziliei. 

"În momentul în care a fost găsit minorul nu prezenta urme de violenţă, nu avea nevoie de îngrijiri medicale, declarând că a petrecut noaptea în pădure, într-un adăpost improvizat", a mai spus sursa citată. AGERPRES 

×