x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzău: Viiturile au lăsat fără apă potabilă 400 de familii din Mânzăleşti

Buzău: Viiturile au lăsat fără apă potabilă 400 de familii din Mânzăleşti

12 Oct 2016   •   16:31
Buzău: Viiturile au lăsat fără apă potabilă 400 de familii din Mânzăleşti
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Viiturile au afectat parţial o conductă de apă potabilă în localitatea buzoiană Mânzăleşti, alimentarea cu apă fiind sistată temporar pentru aproximativ 400 de familii.

"Alimentarea cu apă fiind sistată temporar pentru 400 de familii, echipele tehnice ale Companiei de Apă sunt pregătite să intervină, cu toate materialele şi mijloacele tehnice necesare, imediat după ce condiţiile meteo-hidrografice o vor permite", precizează Compania de Apă Buzău într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, o altă situaţie a fost înregistrată în zona Mărunţişu, oraş Pătârlagele, unde au fost inundate captările de apă, fapt ce a afectat temporar calitatea apei potabile.

"Compania de Apă este pregătită cu toate mijloacele tehnice şi cu personalul de specialitate necesar pentru a interveni în situaţii special, iar la solicitarea autorităţilor publice locale poate răspunde căror solicitări pentru a asigura apă potabilă pentru populaţie", mai menţionează sursa citată.

×