x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caminul groazei din Mureș. Mai mulți tineri au murit. Victimele, ținute în beci, aruncau bilețele pe stradă

Caminul groazei din Mureș. Mai mulți tineri au murit. Victimele, ținute în beci, aruncau bilețele pe stradă

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   12:30
Caminul groazei din Mureș. Mai mulți tineri au murit. Victimele, ținute în beci, aruncau bilețele pe stradă
Sursa foto: antena3CNN

Într-un cămin din Mureș s-a descoperit că persoanele cazate acolo locuiau în condiții inumane. Trei tineri au murit în decurs 6 luni, după ce au fost transferați de la un alt azil din județul Maramureș.

"Surse din cadrul Direcției Județene pentru Protecția Copilului Maramureș povestit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, cum au fost transferați cei 12 beneficiari spre centrul din Târgu Mureș. Transferul s-a desfășurat undeva la sfârșitul anului 2020, în plină pandemie, și ar fi fost motivat de faptul că niciunul dintre centrele din Maramureș nu dispunea de condiții pentru a-i îngriji corespunzător pe cei 12 tineri cu probleme grave de sănătate. Din acest motiv, ei au fost transferați la Târgu Mureș. 

În doar șase luni de la transferul lor, trei dintre aceștia au decedat. Responsabilii de la Direcția pentru Protecția Copilului nu știu nici în acest moment care a fost cauza decesului celor trei tineri, pentru că nimeni nu a efectuat nicio necropsie.

În prezent, prefectul județului Maramureș încearcă să afle exact ce s-a întâmplat la centrul din județul Mureș cu tinerii transferați din Maramureș", transmite corespondentul Antena 3 CNN, Vasile Dale.

Procurorii DIICOT ar fi fost sesizați de două săptămâni cu privire la situația centrului din Mureș.

Informația provine de la șeful IPJ Mureș, comisarul șef Constantin Mihalache.

Trei persoane au fost arestate preventiv în acest dosar, printre care și patronul centrului, care este agent la Administrația Națională a Penitenciarelor.

"Față de un angajat a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. În funcție de evoluția anchetei, se vor dispune celelalte măsuri prevăzute de lege", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Aurica Sabău.

Celelalte două persoane arestate sunt administratorul centrului şi fiul acestuia, care este şef de post la poliția comunei Grebenișu de Câmpie şi proprietarul unei vile cu etaj şi piscină.

Persoanele găsite în centrul condus de aceștia erau ținute în condiții inumane.4 oameni erau sechestrați în beciul imobilului, de unde aruncau adesea bilețele în stradă, în speranța că vor fi găsite și autoritățile vor fi sesizate. 

Azilul groazei Mureș

×
Subiecte în articol: azil camin batrani mureş