x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz de canibalism în Covasna

Caz de canibalism în Covasna

29 Noi 2017   •   11:30
Caz de canibalism în Covasna
Sursa foto: Victor Stroe

Detalii terifiante ies la iveală în cazul crimei petrecute, săptămâna trecută, sub pod dezafectat de la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe. Ancheta desfăşurată de procurori a arătat că adolescentul în vârstă de 16 ani, suspectat de comiterea faptei, ar fi mâncat bucăţi din corpul victimei. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, a adolescentul a recunoscut că este consumator de substanţe volatile (Prenandez) de la vârsta de 7 ani, precum şi faptul că a lovit victima cu un bolovan, spărgându-i capul, apoi i-a decupat faţa cu un ciob de sticlă şi a mâncat o bucată din mandibula acestuia. “Practic, cadavrul era desfigurat, am identificat victima după amprente (...) Tânărul a declarat că nu regretă nimic, nu are nicio remuşcare şi că şi-ar repeta fapta. A fost arestat pentru 30 de zile, iar azi va fi dus la Spitalul Jilava pentru expertiză psihiatrică”, a declarat procurorul Adrian Baciu, citat de Agerpres. Victima adolescentului este un tânăr în vârstă de 21 de ani, care, potrivit procurorilor, vagabonda prin Sfântu Gheorghe.

 

×
Subiecte în articol: caz de canibalism