x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz incredibil la Tulcea! Un bărbat a fost recuperat de pompieri de pe sârmele de rufe de la primul etaj al unui bloc

Caz incredibil la Tulcea! Un bărbat a fost recuperat de pompieri de pe sârmele de rufe de la primul etaj al unui bloc

02 Feb 2018   •   17:00
Caz incredibil la Tulcea! Un bărbat a fost recuperat de pompieri de pe sârmele de rufe de la primul etaj al unui bloc

Un bărbat din Tulcea a fost recuperat, vineri, de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta de pe sârmele de întins rufe ale unui apartament de la etajul întâi al unui bloc din municipiu.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a declarat presei că şi-a pierdut cheile apartamentului propriu situat la etajul al patrulea al aceluiaşi imobil şi a încercat să intre pe geam, însă a alunecat şi s-a oprit în cădere pe sârmele de întins rufe ale unui vecin de la primul etaj.

Vecinii care l-au văzut au sunat la numărul unic de urgenţe 112, iar lucrătorii ISU Delta au intervenit cu o scară, astfel că bărbatul, însoţit de un pompier, a putut coborî în siguranţă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.

"Bărbatul doar a tras o sperietură zdravănă. El a fost transportat la spital unde a fost văzut de specialişti, iar după două ore s-a putut întoarce acasă, fără niciun fel de problemă", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Dumitru Vâlcu.

×
Subiecte în articol: bărbat recuperat sarme de rufe