x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz șocant! Un bărbat a rupt uniforma unui poliţist şi i-a furat pistolul în timp ce agentul încerca să pună cătuşele unui şofer

Caz șocant! Un bărbat a rupt uniforma unui poliţist şi i-a furat pistolul în timp ce agentul încerca să pună cătuşele unui şofer

06 Sep 2017   •   10:30
Caz șocant! Un bărbat a rupt uniforma unui poliţist şi i-a furat pistolul în timp ce agentul încerca să pună cătuşele unui şofer

Cei doi suspecţi, un şofer de camion şi un pădurar, i-au rupt uniforma poliţistului şi chiar i-au furat pistolul.

Totul s-a întâmplat, ieri, la Sibiu, şi a început în momentul în care poliţistul l-a tras pe dreapta pe şoferul de camion despre care ştia că mai are dosare penale. În timp ce era controlat, şoferul şi-a sunat un prieten, pădurar în zona Sibiului.

Cei doi au început să ţipe la poliţist, iar la un moment dat, agentul a încercat să îl încătuşeze pe şofer, moment în care pădurarul i-a rupt uniforma şi i-a furat pistolul.

Din fericire, arma era descărcată. Imediat după acest incident, atât şoferul, cât şi pădurarul au fugit. Poliţistul a raportat incidentul şi, în scurt timp, cei doi suspecţi au fost identificaţi şi săltaţi de colegii agentului.Observator.tv

×