x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale CFR Călători a suspendat peste 200 de trenuri. Navetiștii așteaptă ore întregi în gări

CFR Călători a suspendat peste 200 de trenuri. Navetiștii așteaptă ore întregi în gări

de Redacția Jurnalul    |    04 Feb 2025   •   13:00
CFR Călători a suspendat peste 200 de trenuri. Navetiștii așteaptă ore întregi în gări

CFR Călători a decis suspendarea a peste 200 de trenuri în ultima lună, pe motiv că rutele nu sunt suficient circulate. Navetiștii sunt însă disperați deoarece așteaptă ore întregi în gări pentru a ajunge la serviciu.

Trenurile suspendate au nemulțumit călătorii din întreaga ţară. De exemplu, pe ruta Giurgiu - Bucureşti, navetiştii aşteaptă 4 ore între garniturile de dimineaţă pentru a ajunge la muncă. 

"Dacă sunt anulate, automat trebuie să ne trezim dimineaţa mai devreme, ajungem mai târziu acasă", spune un pasager. 

"Înainte puteam să merg foarte des, acum sunt mai rare", spune un altul.

Suspendarea a peste 200 de rute de către CFR Călători a afectat şi mecanicii, care vor avea venituri mai mici. Dacă în trecut venitul unui mecanic era în jur de 12.000 de lei/lună, acum, după aceste tăieri, vor fi de până la 8000 de lei. 

Conducerea CFR vrea să facă economii

Conducerea CFR susţine că aceasta este cea mai bună soluţie pentru bugetul companiei. Se va face astfel o economie de 8 milioane de lei în acest an. 

"Toate suspendările de trenuri au o reducere a activităţii cu 3-4%. Nu le voi pune la loc decât dacă am convingerea că nu vor merge goale! Este adevărat că se vor mai diminua veniturile. Veniturile se compun din salariu, sporuri", spune Traian Preoteasa, director CFR.

Mecanicii cer o întâlnire urgentă cu ministrul Transporturilor.

"Am cerut o întrevedere pentru a reglementa aceste soluţii. Decizia încalcă prevederile legale în vigoare, respectiv codul muncii şi contractul colectiv de muncă. Nu se poate funcţiona aşa", a declarat Felix Radmilo, președintele Federației Mecanicilor de locomotivă. 

CFR se confruntă cu lipsa de personal

Şi lipsa de personal este o problemă la CFR, spun sindicaliştii. 

"Sunt două şcoli de mecanici care s-au finalizat în luna iulie, iar ei au tăiat posturile de la mecanicii de locomotivă pe SRTFC Braşov în iulie! CFR călători a făcut acel cumul pensie cu salariu şi a mers pe plata orelor suplimentare, acum nu mai vrea", spune Rodrigo Maxim, sindicalist CFR. 

Compania care produce noile garnituri nu a respectat termenul de livrare . 

"Este un minus de neîncasări, nu de prejudiciu, de vreo 30 de milioane de lei! Noi vom face o sesizare în instanţă şi vom da în judecată ARF-ul", spune Traian Preoteasa, director CFR.

CFR Călători a încheiat 2024 cu un profit de 15 milioane de lei, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: navetisti cfr trenuri