x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale CFR lovește din nou: Trafic feroviar oprit între Chiajna și Grădinari din cauza unei defecțiuni la linia de contact

CFR lovește din nou: Trafic feroviar oprit între Chiajna și Grădinari din cauza unei defecțiuni la linia de contact

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2024   •   10:55
CFR lovește din nou: Trafic feroviar oprit între Chiajna și Grădinari din cauza unei defecțiuni la linia de contact
Sursa foto: Antena 3 CNN

Traficul feroviar este oprit, duminică, între Chiajna și Grădinari din cauza unei defecțiuni la linia de contact, a anunțat compania CFR SA. Trenurile vor staționa temporar în gările Chiajna, Bucureștii Noi și Grădinari.

Conform unui comunicat al companiei. personalul de specialitate al Regionalei CF București este pe teren pentru remedierea deranjamentului.

În intervalul orar necesar intervențiilor cu drezina pantograf, pentru înlocuirea firului de contact și repunerea sub tensiune pe firul II, circulaţia trenurilor este oprită temporar, firul I fiind închis pentru lucrări.

„Din primele verificări, deranjamentul a fost cauzat de ruperea pantografului unui tren privat de călători, oprit la această oră în stația Chiajna. Toate celelalte garnituri vor staționa temporar până la remediere în gările Chiajna, Bucureștii Noi, respectiv Grădinari”, arată CFR SA.

(sursa: Mediafax)

×