x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cinci copii au fost luaţi de autorităţi din familia abuzivă, la Huşi

Cinci copii au fost luaţi de autorităţi din familia abuzivă, la Huşi

25 Ian 2016   •   14:45
Cinci copii au fost luaţi de autorităţi din familia abuzivă, la Huşi

Cinci frati au fost scosi, in aceasta dimineata, din familie, in Husi, scrie bzv.ro.

Autoritatile au intervenit in zori, cu un executor si insotiti de politisti, dupa ce s a dovedit ca parintii micutilor ii neglijeaza si le pun in pericol sanatatea.

Reprezentatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui, au intervenit pe baza unei ordonante presedintiale.

„Este vorba despre doua femei, surori, care locuiau impreuna cu copiii lor. Una dintre femei are trei copii, iar cealalta doi. Copiii erau neglijati, abuzati emotional si expusi la diverse forme de neglijare. Situatia lor era monitorizata de autoritatile locale, s-au primit sesizari de la autoritatile locale si la telefonul copilului, prin care ni s-a adus la cunostinta situatia lor, dar situatia nu s-a imbinatati. Cele doua femei s-au opus atunci cand copiii au fost scosi din familie si au amenintat ca incendiaza imobilul”, a declarat Irina Cimpeanu, purtator de cuvant din cadrul DGASPC Vaslui,

×