x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulaţie întreruptă pe Valea Oltului din cauza apei acumulate pe drum

Circulaţie întreruptă pe Valea Oltului din cauza apei acumulate pe drum

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2023   •   17:53
Circulaţie întreruptă pe Valea Oltului din cauza apei acumulate pe drum
Sursa foto: ISU Vâlcea

Circulaţia este întreruptă pe Valea Oltului din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă care au dus la acumulări de apă pe șosea.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Vâlcea, circulaţia rutieră este blocată pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, în localitatea Călimănești, din cauza apei acumulate pe suprafața de rulare.

Traficul rutier a fost deviat pe DN 7 CC, centura ocolitoare a localității Călimănești.

Conform ISU Vâlcea, pompierii intervin pentru evacuarea apei.

 

„Nivelul apei este de aproximativ 50-60 de centimetri.

 

(sursa: Mediafax)

×