x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O cisternă cu beton a luat foc după ce s-a ciocnit de un camion încărcat cu tuburi de metal

O cisternă cu beton a luat foc după ce s-a ciocnit de un camion încărcat cu tuburi de metal

de Redacție Jurnalul    |    13 Iun 2024   •   09:22
O cisternă cu beton a luat foc după ce s-a ciocnit de un camion încărcat cu tuburi de metal

O cisternă încărcată cu praf de beton și un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineața, în localitatea Ceica, județul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

ISU Bihor și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ceica au intervenit la un accident rutier urmat de incendiu, produs între o cisternă și un camion, în localitatea Ceica.

„Primul apel care sesiza producerea accidentului între două autovehicule de mare tonaj, în urma căruia acestea au fost cuprinse de incendiu, a fost primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 06.15, iar pentru salvarea victimelor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a mobilizat cu operativitate, la fața locului, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și șase echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Gărzii de Intervenție 1 Mai și Secției Beiuș, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip B2, precum și o autospecială CBRN (de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară), întrucât în urma primelor informații primite de la apelanții numărului unic 112, nu s-a putut stabili natura încărcăturii, ulterior, aceasta din urmă fiind întoarsă din drum. De asemenea, a fost alertat SVSU Ceica, care a intervenit cu autospeciala de lucru cu apă și spumă din dotare”, transmite ISU Bihor.

Din fericire, atât șoferul camionului, care transporta tuburi de metal, cât și cel al cisternei încărcate cu praf de beton, reușiseră să se autoevacueze din cabine, înainte ca acestea să fie cuprinse de flăcări.

Echipajele SMURD au evaluat medical cei doi șoferi, unul dintre aceștia fiind asistat medical la fața locului și transportat ulterior, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea, iar celălalt refuzând transportul la spital.

Incendiul, care a mistuit cele două capuri tractor și a afectat semiremorcile celor două autovehicule, a fost stins în aproximativ 10 minute.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cisterna incendiu accident camion