Clădirile părăsite din Reşiţa vor fi impozitate în plus începând de anul viitor, creşterile fiind între 250% şi 500%, în funcţie de poziţionarea şi starea de degradare a acestora, a declarat, miercuri, primarul municipiului, Mihai Stepanescu.
"Din 2008, noi nu am mărit taxele şi impozitele, dar în anumite situaţii au fost impuse creşteri dictate de lege. Ca o noutate, a venit o taxă nouă, taxa de paragină, care reprezintă interes pentru reşiţeni şi pentru cei care tranzitează oraşul nostru şi se întreabă de ce oraşul este gri, de ce sunt curţi sau grădini pline de noroi, moloz sau buruieni, case care nu arată bine estetic şi am concluzionat ca taxa să fie cu 500% mai mare pe drumurile principale. Pe cele lăturalnice, din intravilan, taxa poate fi mărită până la 250%, iar în extravilan, dublată. Tot ce înseamnă terenuri neîntreţinute sau anexe agricole din extravilan care sunt părăsite, neîntreţinute, vor avea taxe mărite", a declarat primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu.
Acest lucru presupune identificarea clădirilor într-o primă fază şi evaluarea lor. Se notifică proprietarul clădirii respective, care va primi un termen de şase luni în care să remedieze situaţia clădirii ori a terenului.
"Dacă se încadrează în cele şase luni, se încheie un proces verbal de conformitate şi se încheie procedura, nu se măreşte impozitul. În caz că nu se încadrează în cele şase luni, va fi încheiată o notă de constatare care va sta la baza unui alt proiect de hotărâre, prin care se va majora impozitul", explică Elena Dragomirescu, şef Serviciu Taxe şi impozite locale din Primăria Reşiţa.
Impozitele pentru clădirile situate pe arterele principale vor fi mărite cu 500%, iar pentru cele aflate în zone mai lăturalnice, cu 250%.
La Reşiţa, nivelul celorlalte taxe şi impozite a rămas acelaşi ca în anii trecuţi.