x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Clipe de coşmar pentru un pădurar din Mureş! El a fost agresat şi sechestrat de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori

Clipe de coşmar pentru un pădurar din Mureş! El a fost agresat şi sechestrat de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori

08 Noi 2017   •   15:18
Clipe de coşmar pentru un pădurar din Mureş! El a fost agresat şi sechestrat de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori

Un pădurar de la Ocolul Silvic Reghin din cadrul Direcţiei Silvice Mureş a fost agresat şi sechestrat de un grup de  persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori din cantonul silvic 3 Cozma, de pe raza localităţii Tonciu, a anunţat, miercuri, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. 

Potrivit unui comunicat de presă al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, remis AGERPRES, pădurarul Ioan N. a ajuns la spital cu multiple leziuni după ce, în timp ce era în patrulare într-o pădure de stat administrată de RNP, a observat mai multe persoane, cu două atelaje, care tăiaseră ilegal 15 arbori din fondul forestier de stat. 

"Prima căruţă a părăsit locul, pădurarul încercând să imobilizeze a doua căruţă şi să identifice suspecţii. În acel moment, acesta a fost lovit din spate cu un obiect metalic, în zona capului, provocându-i-se leziuni. Ulterior, Ioan N. a fost lovit de mai multe persoane cu obiecte contondente, provocându-i alte leziuni la nivelul braţelor, piciorului, trunchiului şi în zona feţei. Angajatul Romsilva a fost imobilizat timp de 20 de minute de către grupul de suspecţi, împiedicându-l să folosească telefonul mobil pentru a solicita ajutor. Pădurarul fost internat cu multiple leziuni la Spitalul Municipiului Reghin, poliţiştii din cadrul IPJ Mureş efectuând cercetări în acest caz", a arătat RNP Romsilva. 

Potrivit comunicatului, de la începutul acestui an, alţi 31 de angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva au fost agresaţi de către hoţii de lemne sau de braconieri, în cursul acţiunilor de pază a pădurilor, 12 dintre aceştia au necesitat îngrijiri medicale. RNP a precizat că un pădurar a fost împuşcat, iar într-un alt caz pădurarul a fost deposedat prin forţă de arma de serviciu. 

"În acest an, agresiunile asupra personalului silvic din cadrul Romsilva s-au înmulţit cu 50%, iar anul trecut au fost înregistrate 22 de astfel de evenimente. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a intensificat activităţile de pază şi control în fondul forestier de stat, ceea ce a condus la o scădere a tăierilor ilegale cu 16,27% anul trecut şi cu încă 25,75% în primul semestru al acestui an", a mai arătat RNP Romsilva. 

×