x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cluj - Două femei în vârstă, omorâte pe trecerea de pietoni

Cluj - Două femei în vârstă, omorâte pe trecerea de pietoni

06 Dec 2016   •   13:09
Cluj - Două femei în vârstă, omorâte pe trecerea de pietoni
Sursa foto: Foto: monitorulcj.ro

Două femei au fost accidentate mortal, luni seară, pe trecerea de pietoni, în timp ce traversau regulamentar strada. 

Accidentul s-a produs pe DN1 C, pe raza comunei clujene Iclod. 

"Conform primelor informaţii, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Gherla, în timp ce conducea autovehiculul pe DN 1 C, având direcţia Cluj-Napoca-Gherla, a surprins şi accidentat două femei care, în calitate de pietoni, s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. În urma impactului, cele două femei, de 77 şi 70 de ani, din Iclod, au decedat", se arată într-o informare transmisă, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. AGERPRES

×