x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cluj: Petrecere întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați cu 20.000 de lei

Cluj: Petrecere întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați cu 20.000 de lei

16 Ian 2021   •   11:30
Cluj: Petrecere întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați cu 20.000 de lei

O petrecere care se desfășura vineri seara într-un imobil din Cluj-Napoca a fost întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 20.000 de lei.

Potrivit IPJ Cluj, vineri, în jurul orei 22.20, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, dintr-un imobil situat în cartierul Gheorgheni.

Polițiștii și jandarmii au intervenit la adresa indicată și au identificat in interior 27 de persoane, printre care și un tânăr de 18 ani, din municipiul Cluj-Napoca, organizator al evenimentului privat.

Toate persoanele au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 19.500 de lei. De asemenea, sunt efectuate cercetari într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, au precizat polițiștii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: amenda petrecere