x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Consolidarea Podului Grant, între Turda și Crângași, a fost finalizată! Circulația rutieră și a tramvaiului 41 intră în normal!

Consolidarea Podului Grant, între Turda și Crângași, a fost finalizată! Circulația rutieră și a tramvaiului 41 intră în normal!

14 Feb 2020   •   08:50
Consolidarea Podului Grant, între Turda și Crângași, a fost finalizată! Circulația rutieră și a tramvaiului 41 intră în normal!

Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor și Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București, a finalizat în doar nouă luni consolidarea și reabilitarea Podului Grant, pe tronsonul Turda – Crângași.

Primarul General, Gabriela Firea: „Podul Grant, o legătură importantă între cartierele din nordul și vestul Capitalei, nu a mai intrat în reparații de peste 12 ani. Expertiza tehnică a arătat că lucrările nu mai puteau fi amânate. În aprilie 2019, Podul Grant a intrat în consolidare și reabilitare. Prima etapă a proiectului, între Turda și Crângași, a fost finalizată într-un timp scurt având în vedere că aici erau problemele cele mai grave. A fost modernizată și calea de rulare a tramvaiului 41, după aproape 20 de ani. A doua etapă, pe sensul Crângași – Turda, va începe când vor fi primite toate avizele pentru restricționarea etapizată a traficului.”

Podul Grant a fost supus unei expertize tehnice în urma căreia a fost inclus în clasa de stare tehnică IV – stare nesatisfăcătoare, doar bretelele de acces fiind încadrate în clasa de stare tehnică III – stare satisfăcătoare. Astfel, a fost realizată documentația de proiectare faza DALI, iar prin lucrările propuse pasajul urmează să fie adus la cerințele de calitate cerute de Legea 10/1995.

Din aprilie 2019, au fost închise treptat bretelele de urcare/coborâre, a fost restricționat traficul rutier, iar pentru o perioadă a fost închisă totală circulația tramvaielor. În acest timp au fost realizate lucrări de reparații ale elementelor din beton, frezarea straturilor de asfalt, s-a pus hidroizolație nouă, s-a demontat calea veche de rulare a tramvaiului, au fost achiziționate și montate traverse noi, s-a montat calea de rulare a tramvaiului, s-au așternut mixturile asfaltice, s-au achiziționat noi rosturi de dilatație și de asemenea s-au consolidat pilonii aferenți pasajului. Parapetele metalic nou va fi montat ulterior deschiderii traficului, pe timpul nopții, achiziția fiind în derulare.

Lucrările de reabilitare și consolidare a Podului Grant sunt realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje. Valoarea totală a contractului, pentru ambele tronsoane ale podului, se ridică la aproape 12 milioane de euro.

De sâmbătă, 15 februarie 2020, linia de tramvai 41 își reia circulația normală pe Podul Grant

De asemenea, linia de tramvai 41 își va relua circulația normală, sâmbătă, 15 februarie 2020, peste Pasajul Grant, ca urmare a finalizării lucrărilor de consolidare a podului, care afectau circulația tramvaiului pe două fire.
În prezent, tramvaiele liniei 41 circulă între terminalele „Ghencea” și „Piața Presei Libere”, în ambele sensuri, având restricție de circulație pe un singur fir („la paletă”) în zona Podului Grant, din cauza lucrărilor de consolidare a pasajului.

Începând de vineri, 14.02.2020 - la ora 21:30, până sâmbătă, 15.02.2020 - la ora 05:00, vor fi demontate piesele de cale utilizate temporar pentru circulația alternativă a tramvaielor de pe ambele sensuri, pe același fir.

Așadar, vineri seară, începând cu ora 21:30, tramvaiele liniei 41 nu vor mai circula, până la sfârșitul programului. Pentru preluarea călătorilor de pe acest traseu, de la ora 20:00 va funcționa linia navetă de autobuze 641, între terminalele „Ghencea” şi „Piaţa Presei”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, Pasaj Lujerului, Şos. Virtuţii, Calea Crângaşi, Pasaj Grant, Str. Turda, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziției.

Pe sensul spre terminalul „Piața Presei”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:

· pe Bd. Ghencea, în staţia „Tudor Vladimirescu”, comună cu cea a liniilor de autobuz 122, 126, 173, 185, 221, 222 şi 385;

· pe Str. Braşov, în stația comună cu cea a liniilor de autobuz 173 şi 221, precum și în noile staţii „Oprire”, situate înainte de intersecţia cu Drumul Taberei - ramura de nord și înainte de Bd. Timişoara;

· pe Str. Virtuţii, în noua staţie „Oprire” amplasată după intersecţia cu Bd. Uverturii, apoi în stația comună cu cea a liniei de autobuz 178;

· pe Şos. Crângaşi, în stația comună cu cea a liniei de autobuz 178;

· pe Str. Turda, în noua staţie „Oprire”, amplasată după Pasajul Grant;

· pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache;

· pe Bd. Mărăşti, în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi în stația comună cu cea a liniei de autobuz 330;

· în terminalul „Piaţa Presei Libere”, comun cu cel al liniei regionale R442.

Pe sensul spre terminalul „Ghencea”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:

· pe Bd. Mărăşti, în cele două staţii nou înființate „Oprire”, amplasate în zona Institutului Agronomic şi după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu;

· pe Str. Turda, în cele două stații „Oprire”, amplasate după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache și înainte de Pasajul Grant;

· pe Şos. Crângaşi şi Str. Virtuţii, în stația comună cu cea a liniei de autobuz 178, precum şi în noua staţie „Oprire” amplasată înainte de Bd. Uverturii;

· pe Str. Braşov, în stația comună cu cea a liniilor de autobuz 105, 173 şi 221, precum și în noua staţie „Oprire” situată după intersecţia cu Bd. Timişoara;

· în terminalul „Ghencea”, comun cu cel al liniei regionale R425.

×
Subiecte în articol: tramvai 41