x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Constanţa: Încă două noi cazuri de MENINGITĂ VIRALĂ confirmate de specialişti

Constanţa: Încă două noi cazuri de MENINGITĂ VIRALĂ confirmate de specialişti

14 Oct 2016   •   16:50
Constanţa: Încă două noi cazuri de MENINGITĂ VIRALĂ confirmate de specialişti

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a anunţat vineri că alte două noi cazuri de îmbolnăvire cu meningită virală au fost confirmate în judeţul Constanţa.

Conform unui comunicat de presă al DSP Constanţa, de la începutul lunii octombrie până în prezent au fost suspicionate 31 cazuri de meningită acută virală (din care două presupuse cazuri West Nile), dar au fost confirmate, cu meningită acută virală, doar 24 cazuri (niciun caz de West Nile) şi rămân în curs de evaluare alte şapte cazuri.

'O echipă mixtă din cadrul DSP Constanţa (Serviciul Control în Sănătate Publică şi Serviciul Supraveghere în Sănătate Publică - Igienă Şcolară) desfăşoară acţiuni de evaluare a condiţiilor igienico-sanitare în unităţile de învăţământ unde au fost confirmate cazuri de meningită acută virală şi întreprinde acţiuni de dezinfecţie în cadrul unităţilor de învăţământ unde se înregistrează cazuri noi de meningită acută virală' - informează DSP.

Purtătorul de cuvânt al DSP, dr. Loti Popescu, precizează că pe fondul numeroaselor cazuri de meningită virală înregistrate în rândul populaţiei şcolare, cadrele medicale din unităţile de învăţământ, efectuează triajul epidemiologic zilnic al elevilor şi fac educaţie pentru sănătate în rândul acestora şi al cadrelor didactice şi personalului auxiliar.

'Specialiştii noştri au transmis recomandări Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Serviciului Public de Asistenţă Socială Constanţa şi primăriilor din judeţul Constanţa în legătură cu necesitatea efectuării curăţeniei şi dezinfecţiei riguroase în incinta spaţiilor de învăţământ şi la grupurile sanitare (cu produse avizate de către Ministerul Sănătăţii)', susţine sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: meningita virala