O fetiţă de şase ani a murit carbonizată în urma unui incendiu izbucnit duminică seara la o auto-rulotă parcată pe bulevardul Mamaia, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISUJ) Constanţa.
Conform sursei citate, în urma incendiului, un băiat de şapte ani s-a intoxicat cu monoxid de carbon, iar doi adulţi au suferit arsuri grave.
Purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anca Chiriţă, a declarat pentru AGERPRES că deocamdată nu se cunoaşte identitatea copilului decedat sau a persoanelor rănite în incendiu şi nici dacă sunt rude. De asemenea, nu se cunosc încă nici cauzele izbucnirii incediului care a distrus rulota în care aceştia se adăposteau peste noapte.
Băiatul intoxicat cu fum şi cei doi adulţi cu arsuri au fost transportaţi la spital.
"La incendiul care a cuprins întreaga auto-rulotă s-a deplasat o maşină de stingere, trei ambulanţe, două din cadrul SAJ Constanţa şi una de la SMURD. Fetiţa decedată a fost găsit carbonizată, de către pompieri, în interiorul auto-rulotei", a precizat Anca Chiriţă. AGERPRES