x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Coreea de Sud crește vârsta consimțământului sexual la 16 ani

Coreea de Sud crește vârsta consimțământului sexual la 16 ani

13 Mai 2020   •   13:24
Coreea de Sud crește vârsta consimțământului sexual la 16 ani
Sursa foto: pixabay.com

Coreea de Sud crește vârsta consimţământului sexual de la 13 la 16 ani pentru a-i proteja pe minori, transmite AFP.
Adulţii care vor avea o relaţie sexuală cu un minor sub 16 ani vor fi urmăriţi în justiţie pentru abuz sexual sau violare a unui copil, indiferent de orice presupus consimţământ.
Până acum, adolescenţii cu vârste peste 13 ani erau consideraţi din punct de vedere legal capabili să aibă o relaţie sexuală consimţită, fapt ce a generat controverse şi mai multe voci au denunţat faptul că delincvenţii sexuali au putut scăpa de justiţie.

În 2017, un bărbat de 42 de ani a fost declarat nevinovat de violarea unei adolescente de 15 ani, sub pretextul că fata a consimţit. Acest caz a suscitat indignare şi s-a cerut creşterea limitei de vârstă a consimţământului sexual.

În pofida performanţelor sale economice şi în domeniul noilor tehnologii, Coreea de Sud rămâne o societate conservatoare şi patriarhală. De multe ori, victimelor agresiunilor sexuale le este ruşine să denunţe faptele.

Vârsta consimţământului sexual a fost majorată la 16 ani pentru "a-i proteja în mod fundamental pe adolescenţi de agresiunile sexuale", a anunţat Ministerul Justiţiei sud-coreean.

Legea suprimă și prescrierea infracţiunilor de natură sexuală comise împotriva minorilor sub 13 ani.

×
Subiecte în articol: coreea de sud consimtamant sexual