x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Corpul unui bărbat, recuperat din canalul navigabil Dunăre-Marea Neagră

Corpul unui bărbat, recuperat din canalul navigabil Dunăre-Marea Neagră

de Redacția Jurnalul    |    14 Mai 2024   •   11:19
Corpul unui bărbat, recuperat din canalul navigabil Dunăre-Marea Neagră

Corpul unui bărbat de 37 de ani a fost identificat și recuperat, marți, din canalul navigabil Dunăre - Marea Neagră. Se pare că bărbatul s-ar fi aruncat de pe podul rutier Agigea.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța-Serviciul Municipal de Ordine Publică au fost sesizați marți dimineața cu privire la faptul că un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea, în apele canalului Dunăre-Marea Neagră.

Polițiștii au constatat veridicitatea celor sesizate.

Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompieri și SMURD.

Cercetările la fața locului sunt în curs de desfășurare.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Dunăre-Marea Neagră corp barbat