x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crăciun incendiar. O autoutilitară care transporta ornamente a luat foc în mers!

Crăciun incendiar. O autoutilitară care transporta ornamente a luat foc în mers!

de Redacția Jurnalul    |    13 Dec 2022   •   09:23
Crăciun incendiar. O autoutilitară care transporta ornamente a luat foc în mers!
Sursa foto: ISU Botoșani

O autoutilitară care transporta ornamente de Crăciun a fost distrusă după ce a luat foc în mers pe o șosea din județul Botoșani.

Incidentul a avut loc pe un drum județean în timp ce autoutilitara încărcată cu ornamente de Crăciun se îndrepta către Iași. Șoferul a solicitat ajutorul pompierilor, dar flăcările au distrus încărcătura și mare parte din mașină.

„Început de zi cu ghinion pentru un șofer care transporta ornamente de Crăciun, după ce autoutilitara pe care o conducea a fost cuprinsă de flăcări. În această dimineață, în jurul orei 04.00, bărbatul se îndrepta spre Iași. Pe DJ 282 B, aproape de intrarea în localitatea Câmpeni, a observat că iese fum de sub capotă, a oprit mașina și a cerut ajutor la 112. Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au constatat că autoutilitara ardea în totalitate”, a anunțat ISU Botoșani.

Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar cauza probabilă o constituie scurtcircuitul, au precizat reprezentanții ISU Botoșani.

×
Subiecte în articol: autoutilitara incendiu