Potrivit IPJ Caraș-Severin, un bărbat de 29 de ani din județul Mehedinți s-a prezentat la Poliția Drobeta Turnu-Severin și a anunțat că miercuri seara, în jurul orei 23.00, a înjunghiat mortal o femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin.
Conform polițiștilor, după comiterea faptei, acesta a abandonat cadavrul pe un câmp, în apropierea localității Căvăran.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au găsit cadavrul femeii în zona indicată.
Bărbatul se află în custodia poliției. De asemenea, polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, în vederea demarării cercetărilor.
(sursa: Mediafax)