x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă în Dâmbovița. O fetiță de 6 ani a fost înjunghiată

Crimă în Dâmbovița. O fetiță de 6 ani a fost înjunghiată

17 Iul 2021   •   12:33
Crimă în Dâmbovița. O fetiță de 6 ani a fost înjunghiată

O fetiță de 6 ani a fost înjughiată mortal, sâmbătă dimineața, de unchiul ei. Crimsa s-a produs într-o localitate din județul Dâmbovița. Bărbatul a sunat apoil la 112 și a anunțat că a omorât copilul.

Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un bărbat care a anunțat că și-ar fi omorât nepoata, în vârstă de 6 ani.

Crima a avut loc în localitatea Cojasca, județul Dâmbovița.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat bărbatul, în vârstă de 25 de ani, pe care l-au imobilizat și l-au dus la sediul poliției pentru audieri.

De asemenea, polițiștii au sesizat Serviciul de Medicnă legală, care au ridicat cadavrul în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Mediafax

×
Subiecte în articol: crima