x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cutremur de 3,2 grade pe Richter în judeţul Buzău

Cutremur de 3,2 grade pe Richter în judeţul Buzău

09 Sep 2016   •   08:21
Cutremur de 3,2 grade pe Richter în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţă, la ora locală 07:03, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (31 km), Târgu Secuiesc (45 km), Râmnicu Sărat (55 km), Focşani (56 km) şi Sfântu Gheorghe (58 km).

Potrivit datelor INFP, la miezul nopţii, respectiv la ora locală 0:33, s-a mai produs un cutremur în aceeaşi zonă, dar de intensitate mai mică - 2,9 grade pe Richter - şi la o adâncime de 123 de kilometri. Localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost: Râmnicu Sărat (42 km), Covasna (45 km), Focşani (46 km), Buzău (54 km) şi Mărăşeşti (58 km).

În luna septembrie, în România, au mai avut loc 11 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 4,3 grade pe scara Richter.

Cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti. AGERPRES

×