Demisie cu scântei la Spitalul de Urgență Sibiu: Directorul acuză presiuni și jocuri politice
Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Liliana Coldea, care a demisionat după aproape o săptămână de la solicitarea vicepremierului Raluca Turcan, acuză presiuni și jocuri politice, ea considerând că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit de când ea este manager.
Liliana Coldea acuză că din cauza presiunilor și-a depus, miercuri, demisia. Ea spune că a refuzat să intre în jocuri politice.
„Numeroase presiuni care s-au făcut asupra mea m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Sunt un om responsabil și un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfășoare în interesul pacienților și cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influențată de constrângerile venite pe mai multe canale și nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor”, spune Liliana Coldea, într-un comunicat transmis, miercuri, presei.
Coldea consideră că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza managementului său, că a respectat toate procedurile și legislația în vigoare. De asemenea, managerul demisionar spune că au fost medici care nu i-au dat ascultare.
„În niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă. Fiecare dintre noi am depus un jurământ și suntem în permanență în serviciul oamenilor. Sunt sigură că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum și în niciun caz sănătatea și viața pacienților nu au fost puse în pericol. Interesul pacienților este mai presus de orice (...). În luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale. Unii dintre aceștia m-au sprijinit, alții mai puțin sau deloc”, a mai spus Liliana Coldea.
Liliana Coldea a preluat mandatul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență în 11 mai, după un concurs contestat, la care a fost singurul concurent.
Corpul de Control al ministrului Sănătății este la Sibiu, de luni, și face verificări pentru a stabili cum s-au desfășurat activitățile în timpul pandemiei de COVID-19 la cea mai mare unitate medicală din județ, scrie Mediafax
Controlul a fost anunțat încă de vinerea trecută, de șeful DSU, Raed Arafat, care a spus, întrebat despre faptul că un aparat PCR din spital nu funcționează, iar altul, achiziționat de Universitatea Lucian Blaga este ținut la cutie, pentru că un protocol între ULBS și Spital nu a fost semnat de luni bune de conducerea spitalului, că urmează un control al Corpului de Control.
De asemenea, conducerea Spitalului de Urgență Sibiu nu a cerut IGSU o morgă mobilă pentru decedații de COVID-19, ci folosește un container fără instalație de răcire, donat spitalului.
Vicepremierul Raluca Turcan, care este și președinte al PNL Sibiu, i-a cerut de vinerea trecută demisia managerului Liliana Coldea, însă aceasta a refuzat să renunțe la funcție până în prezent.

Ştiri din .ro
România primește alte aproape 90.000 de vaccinuri anti-COVID de la Pfizer BioNTech
Șoferi beți sau drogați pe străzile Capitalei. Polițiștii au reținut zeci de permise
Amenzi de peste 900.000 lei pentru nerespectarea măsurilor contra Covid-19, într-o singură zi
Ministrul german de Externe cere libertăți speciale pentru cei vaccinați contra COVID-19
Bilanț negru COVID-19: 2.156 cazuri noi și 57 de decese, în ultimele 24 de ore
Îmbulzeală pe Valea Prahovei. Polițiștii recomandă rute alternative șoferilor care revin în București
Peste 200.000 de persoane din etapa a II-a, programate pentru vaccinare
Avertisment înfricoșător, cu noua tulpină de coronavirus în România
Florin Cîţu, încântat de campania de vaccinare
Inconștiență la volan: Vitezoman cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h
Gerul face ravagii: Trafic feroviar întrerupt în Arad, din cauza unei şine deformate de frig
Incendiu provocat de o lumânare: Bătrână de 84 de ani, găsită moartă în casă
Situație critică în Italia. Guvernul înăspreşte din nou restricțiile
