Un trecător a văzut o corpul unei femei plutind pe suprafaţa apei şi a cerut ajutor, la numărul unic de urgenţă 112.
"Pompierii militari au acţionat cu barca şi accesoriile din dotare pentru a ajunge la victimă, o femeie în vârstă de 80 de ani, pe care au adus-o la mal şi au predat-o echipajului medical", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Din nefericire, manevrele de resuscitare efectuate nu au avut rezultat, medicul declarând, la spital, decesul octogenarei.
La această intervenţie s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de intervenţie cu barcă, respectiv cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Poliţiştii vor fi cei care vor stabili cum anume s-a înecat femeia.Observator.tv