x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Descoperire la Arad: Copilul mort găsit pe câmp are hainele lui Sebastian Ionel Corbei

UPDATE Descoperire la Arad: Copilul mort găsit pe câmp are hainele lui Sebastian Ionel Corbei

05 Apr 2021   •   17:29
UPDATE Descoperire la Arad: Copilul mort găsit pe câmp are hainele lui Sebastian Ionel Corbei

Părinții lui Sebastian Ionel Corbei, băiatul de 7 ani care a dispărut în luna ianuarie, au declarat procurorilor că hainele cadavrului găsit pe câmp, sâmbătă, aparțin copilului lor. Identitatea acestuia va fi stabilită în urma unei expertize ADN, care se va efectua la Institutul de Medicină Legală de la București.

Trupul neînsuflețit a fost descoperit între localităţile Mişca şi Vânători, din județul Arad. Acesta se află în stare avansată de descompunere şi a fost parţial devorat de animale. Cu toate astea, primele cercetări nu au găsit urme de violență pe corpul victimei. Cadavrul se afla la circa 12 kilometri de locul unde a fost văzut ultima oară minorul dispărut.

Sebastian Ionel Corbei locuia în localitatea Vânători și a fost văzut ultima oară pe 9 ianuarie, în jurul orei 16.30 la o stână din apropiere. Acesta a plecat dimineața de acasă pentru a se juca, apoi a plecat, împreună cu alți copii la stână, însoțiți de un localnic în vârstă. Mama copilului a sunat la 112, în jurul orei 19.00. El a fost căutat timp de o lună, pe o rază de 30  de kilometri, de sute de persoane, polițiști, jandarmi, angajați ISU, pădurari, voluntari, cu drone, elicopter, mașini de teren, câini. Atât părinții, cât și persoana care i-a însoțit pe copii au fost audiați și testați cu aparatul poligraf. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Trupul neînsuflețit al unui copil a fost găsit astăzi, în jurul prânzului, pe un câmp aflat între localitățile Mișca și Vânători, din județul Arad.

Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la prezența unui „cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp la aproximativ 10-12 km intre localitățile Mișca și Vânători”.

La fața locului s-au deplsat polițiștii criminaliști și un procuror.

„Cadavrul urmează a fi transportat la SJML pentru efectuarea autopsiei și identificarea cadavrului”, a transmis IPJ Arad.

Îmbrăcămintea și încălțămintea minorului ar fi aceeași cu cea a lui Sebastian Ionel Corbei, un copil de 8 ani din comuna Vânători, județul Arad, care a dispărut la începutul anului.

Mediafax

×
Subiecte în articol: copil arad sebastian corbei