x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dezastru piscicol în județul Alba; 40 de tone de pești au murit într-un iaz

Dezastru piscicol în județul Alba; 40 de tone de pești au murit într-un iaz

02 Iun 2017   •   15:50
Dezastru piscicol în județul Alba; 40 de tone de pești au murit într-un iaz

Aproape 40 de tone de pești morți au fost strânse zilele trecute dintr-un iaz din comuna Daia Română, județul Alba, anchetele începute de autorități fiind în curs, însă din datele preliminarii peștii s-au asfixiat, concentrația de oxigen din apă fiind foarte scăzută.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, Marcela Crețu, a declarat, joi, că peștii au fost găsiți morți cu gura căscată la suprafață, ceea ce înseamnă că nu mai aveau oxigen.

”S-au luat probe de față cu administratorul societății din secțiunile specifice, din iazul piscicol, din amonte, din aval, de pe cursul de apă, de la stația de epurare, în secțiunile importante să vedem care este concentrația de ce o fi fost. Concentrația de oxigen din iaz era foarte mică. 7 este limita admisibilă a oxigenului în lacuri și dânsul avea cam 0,78. Când am ajuns erau pești morți pe luciul apei și peștișori mici cu gura căscată la suprafață. Clar că nu mai aveau oxigen. Oxigenul e consumat de materie organică, în general. Într-adevăr apa a venit cu încărcare organică, dar nu în cantitate atât de mare să consume tot oxigenul. În perioada aceea a tot plouat, presiunea atmosferică a fost foarte scăzută (…) Pe fundul iazului e depus un strat gros de nămol. Structura solului și a albiei e nămol negru și urât mirositor. Nămolul s-a depus, de-a lungul anului, și s-a antrenat și, credem, bănuim, s-a spart pelicula care stabilizează nămolul și a favorizat și evaporarea gazului pe care-l conține nămolul, materie organiză, ce a mai fost acolo, și, probabil, toate, toate au dus la consumarea oxigenului”, a spus Marcela Crețu.

Sursa: ziarulunirea.ro

×