x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale DIICOT a destructurat 3 reţele de contrabandă cu ţigări, din Caraş Severin

DIICOT a destructurat 3 reţele de contrabandă cu ţigări, din Caraş Severin

29 Mar 2017   •   12:02
DIICOT a destructurat 3 reţele de contrabandă cu ţigări, din Caraş Severin
Sursa foto: Foto: pressalert.ro

Operațiune de amploare a DIICOT, în această dimineață, pentru anihilarea a trei rețele de contrabandă cu țigări care controlează aceste afaceri în zona Bocșa din județul Caraș Severin, relatează pressalert.ro.

55 de locații din tot județul au fost luate cu asalt, în același timp, de polițiștii de la ”Crimă Organizată” care au beneficiat de suportul trupelor speciale de intervenție ale Jandarmeriei. 

Ancheta începută în 2015 a scos la iveală faptul că liderii celor trei grupări care operau în zona Bocșa se ocupau de achiziționarea țigărilor din Serbia sau din Ucraina. De obicei se cumpărau cantități relativ mici, care erau plasate spre rețeaua de distribuție. 

Țigările de contrabandă se vindeau inclusiv în magazinele sau barurile din Bocșa și localitățile limitrofe, folosindu-se diferite coduri pentru fiecare tip de țigări. Liderii grupării foloseau numai cartele telefonice preplătite pe care le schimbau extrem de des pentru a evita interceptarea convorbirilor în plus, utilizau în paralel mai multe cartele. 

36 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul DIICOT Caraș Severin.

×