x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crater uriaș pe drumul dintre Năvodari și Lumina: Trafic blocat, poliția a intervenit

Crater uriaș pe drumul dintre Năvodari și Lumina: Trafic blocat, poliția a intervenit

03 Oct 2024   •   13:00
Crater uriaș pe drumul dintre Năvodari și Lumina: Trafic blocat, poliția a intervenit
Sursa foto: ct100.ro

Un crater de mari dimensiuni a apărut astăzi, 3 octombrie, în jurul orei 11:30, pe drumul județean DJ226, între localitățile Năvodari și Lumina, provocând blocarea completă a traficului.

Conform informațiilor furnizate de IPJ Constanța, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați imediat după surparea porțiunii de drum. La fața locului au sosit echipaje ale Serviciului de Siguranță Rutieră, împreună cu reprezentanți ai administratorului drumului public, pentru a evalua situația și a lua măsuri de siguranță.

„La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 11.30, polițiști in cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că o porțiune din D.J.226, între localitățile Năvodari și Lumina, s-a surpat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și Poliției Orașului Năvodari, împreună cu reprezentanți ai administratorului drumului public.

În zonă au fost instituite măsuri de semnalizare a tronsonului de drum respectiv și de deviere a traficului.”, a transmis IPJ Constanța.

Zona a fost semnalizată corespunzător, iar traficul a fost deviat până la remedierea problemei. Autoritățile recomandă șoferilor să evite zona și să urmeze rutele alternative propuse.

×
Subiecte în articol: DJ226 navodari lumina trafic blocat