Încă două surse de apă minerală carbogazoasă fără nitraţi detectabili, Aqua 2 şi Aqua 3, au fost descoperite în Munţii Carpaţi, în urma unei perioade îndelungate de prospectare, potrivit companiei Carpathian Springs, deţinătoarea brandului de apă minerală Aqua Carpatica.
'Aceste noi zăcăminte descoperite certifică faptul că Munţii Carpaţi sunt un fenomen unic şi special la nivel mondial, unde ecosistemul şi structura geologică specifică conferă o puritate extraordinară a surselor de apă, iar această puritate se reflectă în mod cert în gust', a declarat Jean Valvis, preşedinte director general Carpathian Springs SA.
Munţii Carpaţi reprezintă un fenomen special hidrogeologic pentru apele minerale. Rocile magmatice constituie o structură geologică în care, după un parcurs îndelungat, apa de origine meteorică se purifică natural. Din adâncurile structurilor vulcanice ale Munţilor Călimani, dioxidul de carbon parcurge un traseu ascendent, impregnând zonele de circulaţie profundă ale apei filtrate natural, iar zonele mai puternic fisurate permit descărcarea zăcământului de apă minerală carbogazoasă. Astfel, prin foraje se poate pătrunde în inima zăcământului hidromineral şi se extrage o apă pură, fără nitraţi.
Zăcământul de apă minerală naturală carbogazoasă este rezultatul unui proces hidrogeologic complex, care implică o filtrare naturală de lungă durată, de peste 40 de ani, care are loc în profunzimea Carpaţilor Orientali (pe bordura estică a Munţilor Călimani). În rocile andezitice de natură vulcanică, datând de peste 10 milioane de ani, la mare adâncime, se produce amestecul apei meteorice cu dioxidul de carbon.
La calităţile speciale ale apelor minerale contribuie şi structura geologică a Munţilor Carpaţi, unde se află ultimele păduri de pe continent neafectate de intervenţia omului, iar un loc aparte îl ocupă plaiurile Bucovinei. Munţii, pădurile seculare ce adăpostesc o faună unică în Europa, văile şi luncile neatinse de agricultura intensivă sau activitatea industrială, precum şi structura geologică specifică munţilor vulcanici reprezintă condiţiile primordiale pentru existenţa unor asemenea zăcăminte de apa minerală de o calitate superioară.
Calităţile speciale ale apelor minerale din Munţii Carpaţi sunt apreciate şi de Martin Riese, singurul somelier de apă acreditat din Statele Unite ale Americii şi cel mai renumit din lume.
'Am fost mereu fascinat de faptul că apa are un impact asupra gustului altor băuturi şi alimente. Sunt zilnic înconjurat de apă, lucrez la Restaurantul Patina, în Los Angeles, un restaurant cu stele Michelin, unde am creat un meniu special de apă', a afirmat Riese.
El a ales să folosească în restaurantul său apa minerală românească. 'În fiecare an îmi actualizez meniul de apă, de aceea caut mereu noi ape interesante. Mi-a plăcut foarte mult designul sticlelor Aqua Carpatica, apoi am gustat apa şi am fost imediat un mare fan al acesteia. Apa provine din Munţii Carpaţi, dintr-o zonă străveche şi neatinsă de civilizaţie, de agricultură sau industrie. Apa are un gust bogat şi foarte curat, perfect pentru a fi băută ca atare sau pentru a se combina cu vinuri albe sau roşii bune. Pentru mine cea mai mare surpriză e că apa minerală carbogazoasă e fără nitraţi detectabili, un semn al unui izvor foarte rar şi incredibil', a spus Martin Riese.AGERPRES