x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Drumul spre Mănăstirea Prislop a fost finalizat

Drumul spre Mănăstirea Prislop a fost finalizat

23 Noi 2017   •   14:42
Drumul spre Mănăstirea Prislop a fost finalizat

Drumul judeţean care urcă spre Mănăstirea Prislop, locul unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca, a fost finalizat şi va fi inaugurat vineri, lucrările de modernizare fiind finanţate de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. 

"Lucrările la acest drum au început în anul 2015, dar au debutat cu stângul. Am preluat coordonarea acestui proiect în primăvara acestui an şi am reuşit să respectăm termenul stabilit pentru finalizarea drumului", a declarat joi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Daniel Andronache. 

El a arătat că drumul poate fi asimilat, din punct de vedere al facilităţilor şi dimensiunilor, ca unul naţional, pe lungimea sa fiind efectuate mai multe lucrări de lărgire a carosabilului. De asemenea, pe o porţiune cu pantă abruptă a fost construită o bandă de urcare pentru maşini, dar şi locuri de parcare suplimentară. 

Reabilitarea drumului judeţean spre Mănăstirea Prislop este importantă pentru miile de pelerini care vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca, traficul rutier spre lăcaşul de cult fiind adesea îngreunat, în trecut, din cauza lăţimii insuficiente a carosabilului. 

Potrivit proiectului, modernizarea drumului a început din DN 66, în localitatea Bretea Strei, şi a continuat prin satele Silvaşu de Jos şi Silvaşu de Sus, până la Prislop. 

Valoarea lucrărilor de modernizare a celor 7 kilometri de drum se ridică la 8,48 milioane lei. AGERPRES

×