x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două drumuri naționale blocate, două cu restricții, din cauza ninsorii viscolite

Două drumuri naționale blocate, două cu restricții, din cauza ninsorii viscolite

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2024   •   12:30
Două drumuri naționale blocate, două cu restricții, din cauza ninsorii viscolite
Sursa foto: CNADNR

Două drumuri naționale sunt blocate, iar pe alte două sunt impuse restricții pentru mașinile de peste 7,5 tone, luni, la prânz, din cauza ninsorii viscolite, a anunțat Centrul Infotrafic.

Astfel, la ora 11.30, circulația este blocată pe DN 15D, localitatea Gâdinți, județul Neamț, și pe DN 23B, între localitățile Stupina și Ciorăști, județul Vrancea.

De asemenea, sunt impuse restricții pentru autovehiculele cu masa de peste 7,5 tone pe DN 24B, între localitățile Albița și Huși, județul Vaslui, și pe DN 28, între localitățile Cozia și Răducăneni, județul Iași.

Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, carosabilul fiind acoperit parțial cu zăpadă, dar fără a fi impuse restricții de trafic, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Covasna, Galați, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea. Se circulă în condiții de iarnă, pe alocuri vizibilitatea este redusă, acționându-se cu utilaje pentru deszăpezire.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: drumuri ninsoare