x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozie într-o secție a Aerostar Bacău. Trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale

Explozie într-o secție a Aerostar Bacău. Trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale

23 Noi 2021   •   14:57
Explozie într-o secție a Aerostar Bacău. Trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale
Sursa foto: Hepta

O explozie s-a produs marți într-o secție a societății Aerostar Bacău. Trei persoane au fost transportate la spital, anunță surse din rândul echipelor de intervenție.

Incidentul s-a produs marți, la prânz, într-o secție a unității. A fost o explozie urmată de un incendiu, spuns sursele.

Trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale și au fost luate de ambulanțe. Se pare că două victime au arsuri, iar a treia a suferit un atac de panică.

Reprezentanții ISU nu au fost nevoiți să intervină la fața locului. Cazul va fi anchetat și de inspectorii ITM.

(sursa: Mediafax)

×