x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Făt decedat găsit în baia unei benzinării din Capitală

Făt decedat găsit în baia unei benzinării din Capitală

02 Iul 2021   •   15:48
Făt decedat găsit în baia unei benzinării din Capitală

Un făt decedat a fost găsit vineri în baia unei benzinării din București. Polițiștii și procurorii au început o anchetă în acest caz.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au fost sesizați vineri, prin apel la 112, de către o persoană, angajată la o benzinărie, cu privire la faptul că în baia punctului de lucru a descoperit un făt decedat.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la INML în vederea efectuării necropsiei, au mai transmis polițiștii.

Mediafax

×