Potrivit ISU Botoșani, incendiul izbucnit într-o casă din municipiul Dorohoi a fost observat de vecini.
Când au ajuns pompierii la fața locului, ardeau bunurile dintr-o cameră și din hol.
Întrucât existau informații că o femeie ar putea să fie în interior, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului.
Femeia de 69 de ani a fost găsită în camera cuprinsă de flăcări, iar medicii au constatat decesul acesteia.
La intervenție au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă, pe materialele textile din apropiere, susțin pompierii.
(sursa: Mediafax)