Femeia s-a prezentat marți la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba Iulia cu simptome caracteristice botulismului și a necesitat spitalizare..
Data de debut a bolii este duminică, 16 octombrie, la scurt timp după ce pacienta a consumat o salată cu peşte din conservă. Luni, 17 octombrie, simptomele s-au accentuat, iar marţi, 18 octombrie, pacienta a decis să se prezinte la spital.
Inspectorii DSP Alba au informat DSVSA Alba asupra acestui caz, urmând să se preleveze probe din alimentele incriminate în vederea stabilirii sursei clare a îmbolnăvirii. Totodată, se prelevează probe de sânge pentru analize suplimentare și specializate ce urmează a fi efectuate la Institutul Cantacuzino din București.
În prezent, pacienta este în stare stabilă. Aceasta urmează să fie transferată la Spitalul Oradea, cu elicopterul, în jurul prânzului, pentru administrarea serului de antitoxină botulinică și îngrijiri medicale.