x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Scenariu de telenovelă: O femeie din Argeș a fost reținută după ce ar fi șantajat un preot cu imagini compromițătoare

Scenariu de telenovelă: O femeie din Argeș a fost reținută după ce ar fi șantajat un preot cu imagini compromițătoare

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2023   •   19:15
Scenariu de telenovelă: O femeie din Argeș a fost reținută după ce ar fi șantajat un preot cu imagini compromițătoare
Sursa foto: Matthew Ansley Unsplash.com

O argeșeancă în vârstă de 51 de ani a fost reținută după ce a cerut demisia unui preot, amenințându-l cu publicarea unor poze în care acesta apare alături de o altă femeie, nu cu soția lui. Pentru că preotul nu a cedat, femeia a publicat pozele.

Polițiștii din Pitești anunță că au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind infracțiunea de șantaj și au identificat și reținut o femeie de 51 de ani, din Băbana.

Din cercetări, s-a stabilit că în iulie 2022, femeia ar fi amenințat un bărbat cu privire la transmiterea în spațiul public a unor imagini cu caracter compromițător, în care persoana vătămată apărea împreună cu o altă femeie, dacă nu își va da demisia din funcția pe care o deținea.

Ulterior, amenințările au fost puse în aplicare, la scurt timp fiind publicate fotografiile.

Miercuri, femeia a fost depistată și condusă la sediul poliției, unde a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Potrivit unor surse judiciare, o persoană l-a văzut pe bărbatul respectiv, preot, la mare cu o altă femeie decât soția lui. Informația a ajuns la femeia de 51 de ani din Băbana, care a schimbat imediat biserica, fiindcă nu îl mai accepta pe preot. Apoi, i-a cerut să plece din funcție, în caz contrar urmând să publice pozele. Pentru că părintele a refuzat, femeia a apelat la presă și imaginile au fost publicate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: femeie preot şantaj