Zeci de iubitori ai zborului cu parapanta se vor întâlni, la acest sfârşit de săptămână, în staţiunea Parâng, din Valea Jiului, unde va avea loc o nouă ediţie a Festivalului Aerociudaţilor, o reuniune dedicată parapantiştilor cu simţul umorului din toată ţara, a informat Centrul de Informare Turistică (CNIPT) Petroşani.
Festivalul va deschide şi actualul sezon de zbor cu parapanta din Masivul Parâng, însă evenimentul va prilejui şi organizarea unor întreceri la care vor fi invitaţi să participe toţi turiştii care se vor afla, de vineri până duminică, în staţiunea Parâng.
"Festivalul Aerociudaţilor nu este un concurs în sine, este o întâlnire a tuturor iubitorilor zborului cu parapanta. Mizăm mai mult pe participarea pentru amuzament, să ne adunăm, să povestim, să ne simţim bine. Vom organiza şi jocuri de cabană şi vom avea şi o tombolă cu premii amuzante. Anul acesta vor fi cam 100 de participanţi. Ne întâlnim puţin mai târziu decât de obicei, în speranţa că vom avea şi condiţii favorabile pentru zbor, aducând spectacolul şi distracţia la cote maxime", scrie, pe pagina CNIPT Petroşani, Dan Toterman, principalul organizator al festivalului.
Parapantiştii care vor lua parte la festival vor fi invitaţi să se echipeze în diverse costume şi să facă acrobaţii în timpul zborului.
Potrivit CNIPT Petroşani, Festivalul Aerociudaţilor poate fi catalogat ca versiunea românească a celebrului Coupe Icare St. Hilaire din Franţa, obiectivul fiind acela de a stârni uimire şi hohote de râs în rândurile turiştilor aflaţi în staţiunea Parâng.
Accesul în staţiunea Parâng se face cu telescaunul din municipiul Petroşani, accesul cu maşina pe drumul judeţean fiind restricţionat până la 1 mai. AGERPRES