Optsprezece echipe de bucătari profesionişti şi amatori din România şi Ungaria şi-au anunţat participarea la Festivalul preparatelor la ceaun, ce va avea loc sâmbătă, în oraşul staţiune Covasna, cu prilejul Zilelor localităţii.
Potrivit regulamentului concursului, concurenţii vor trebui să prepare mâncăruri la ceaun, preferabil după reţete tradiţionale, pentru aproximativ 30 de persoane, iar juriul va premia gustul şi aspectul preparatelor, originalitatea reţetelor, modul de servire, costumele şi buna dispoziţie a echipelor. Taxa de participare a fost una simbolică - două sticle de vin, unul alb şi unul roşu.
Festivalul preparatelor la ceaun se înscrie în şirul evenimentelor organizate de Asociaţia întreprinzătorilor mici şi mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) şi Ordinul cavaleresc al preparatelor în aer liber, în scopul promovării turismului şi gastronomiei locale.
Săptămâna trecută, în municipiul Târgu Secuiesc a avut loc Festivalul cartofului, iar luna viitoare va avea loc "Parada Cârnaţilor" la Sfântu Gheorghe.
Deschiderea oficială a celei de-a X-a ediţii a Zilelor Oraşului Covasna va avea loc vineri, la ora 17,30, iar de la ora 21,30 pe scena în aer liber va concerta cunoscuta solistă Antonia, au anunţat organizatorii.
Sâmbătă, la ora 22,30, pe scenă va urca formaţia 3 SUD EST, iar duminică seară de la ora 21,00 vor evolua Lidia Buble şi legendara trupă maghiară EDDA.
În programul Zilelor staţiunii Covasna mai sunt cuprinse, printre altele, spectacole de muzică şi dans, concursuri sportive şi de automobilism. Zilele oraşului se vor încheia duminică seara cu un foc de artificii.
Organizatorii au anunţat că, pe toată durata manifestării, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe mai multe străzi din centrul oraşului. AGERPRES