Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat că, la un parc acvatic din Otopeni, o persoană s-ar fi înecat.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din Otopeni și au indentificat persoana respectivă, care între timp a fost scoasă pe marginea piscinei.
Echipajul medical a făcut manevre de resuscitare și a reușit să stabilizeze victima, aceasta fiind ulterior transportată la un spital din București.
„Polițiștii din Otopeni efectuează activități specifice, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Ilfov.
Surse au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o fetiță de 11 ani.
(sursa: Mediafax)